Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la autoritățile locale. Valoarea totală a prejudiciilor depășește 150 milioane euro

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la autoritățile locale. Valoarea totală a prejudiciilor depășește 150 milioane euro
Publicat: 31/01/2013, 22:47
Actualizat: 29/07/2014, 21:25

Stabilirea greșită a impozitelor și taxelor locale, neurmărirea modului în care contribuabilii își respectă obligația de a declara la fisc construcțiile achiziționate sau construite și neverificarea de către autoritățile fiscale a corectitudinii datelor din declarațiile de impunere depuse de contribuabili reprezintă doar câteva dintre neregulile descoperite în 2012 de Curtea de Conturi la autoritățile administrativ-teritoriale.

Concluzia apare în Raportul public al Curții de Conturi pe 2011. Misiunile de audit financiar efectuate în anul 2012 au vizat bugetele aferente anului 2011 ale primăriilor din țară, dar și bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetelelocale.

Valoarea totală stabilită a prejudiciilor a fost de 156 milioane de euro.

La nivelul unităților administrativ-teritoriale, în 2012 au fost realizate un număr de 1.759 acțiuni audit și control la 1.366 entități publice de interes local, din care 889 ordonatori principali de credite.

Raportul mai arată că oaltă neregulă descoperită o reprezintă neaplicarea în totalitate a procedurilor de urmărire și executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală în vederea încasăriiveniturilor. Astfel, persoanele cu atribuții în domeniu s-au limitat doar la emiterea și transmiterea înștiințărilor de plată și a somațiilor, fără a lua și măsuri de executare silită pentru încasarea la bugetele locale a unor datorii restante.

Raportul a mai remarcat faptul că, în multe situații, activitatea de executare silită nici nu poate fi exercitată în mod legal, atâta timp cât nu este investită nicio persoană în calitatea de executor fiscal.

„În aceste condiții, termenul de aplicare a procedurilor de executare silită se prescrie, bugetele locale fiind prejudiciate cu sumele în cauză, autoritățile locale neluând măsurile legale de recuperare de la persoanele răspunzătoare”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...